Interesul Legitim, „the solution of last resort”

foto credit Giovanna Baldini / Flickr

Zilele astea am fost la o conferință. Aici trebuia sa aflu cum se aplică GDPR în HR, în Marketing și noile cybersec threats coroborate cu GDPR. Mi-am spus în gând: o sa fie cool, aflăm lucruri noi.

Și am aflat, nimic de zis. Optimistul din mine spune că nu a fost o pierdere de vreme. Mi-am confirmat niște lucruri, am mai aflat ce fac alții, etc. Partea de cybersec, deși tratată excepțional, nu a fost legata aproape deloc de GDPR.

Dar a fost prezent un domn care trebuia sa aibe cunoștințe solide de GDPR. Și dăi și luptă monșer. Cu prezentarea, cu jurisprudența, cu …(eu fiind inginer mi-au scăpat niște termeni vehiculați, dar am înțeles ca sunt foarte importanți).

Niște greșeli pe care le-am pus pe seama lipsei de experiența a vorbitului în public, nimic  despre opiniiile WP 29, etc.

Am ajuns la sesiunea de întrebări. Și aici s-a rupt filmul:

  • public: ce facem cu CV-urile vechi? le mai ținem?
  • specialist: trebuie sa analizam dacă avem un interes legitim……2 minute speech

 

  • public: ce facem cu lista noastră de contacte de business, o păstram? (nu vorbim aici de newsletter subscriber list)
  • specialist: trebuie sa obținem acordul celor care v-au dat cărțile de vizita sau sa vedem dacă nu exista un interes legitim în a le păstra

 

  • public: avem o întâlnire de afaceri și facem schimb de cărți de vizita. Cum procedam, ne dam/luam acordul de folosire? (da știu)
  • specialist: cred ca putem folosi interesul nostru legitim de face business

Nu, nu e o conversație închipuita, deși mi-aș fi dorit să fie.